Sistemul de educaţie Reggio

Orice părinte se informează înainte să îşi trimită copilul la o anumită grădiniţă sau şcoală. Educaţia, mai ales în primii ani, este foarte importantă şi e de multe ori dificil să găseşti pedagogi buni în care să ai încredere când vine vorba de copilul tău.

Reggio Emilia este un oraș din nordul Italiei unde, după Al Doilea Război Mondial, un grup de părinţi şi educatori, în frunte cu pedagogul Lorris Malaguzzi, s-a dedicate dezvoltării unui sistem de educație timpurie care a fost rapid recunoscut şi apreciat în Europa şi America.

Sistemul Reggio Emilia are o fundaţie teoretică solidă, îmbinând unele dintre cele mai importante teorii din pedagogie, psihologia educaţiei şi a dezvoltării, printer care teoriile lui Piaget, Vygotsky, Howard Gardner etc. Această abordare are la bază concepţia conform căreia copiii se formează ca indivizi în primii ani din viaţă. În această abordare pedagogică, fiecare copil este unic şi înzestrat cu un potenţial uriaş, i se respectă individualitatea, modul propriu de a descoperi lumea şi modul de exprimare. Jocul este văzut ca fiind principalul mod în care copiii învaţă şi înţeleg mediul înconjurător.

Malaguzzi descrie copiii ca având 100 de căi de a gândi şi învăţa. Printre aceste căi, considerate a fi limbaje simbolice, enumerăm: desenul, sculptura, pictura, modelatul, scrisul, vorbirea, mişcarea, cântecul, arta dramatică. Prin ele, copiii învață să își exprime cunoștințele și emoțiile.

Gândit ca un model educaţional bazat pe relaţie, sistemul Reggio subliniază importanţa colaborării între: copii, copii şi educatori, părinţi şi educatori. Copilul este privit ca fiind inteligent, competent şi dornic să descopere lumea înconjurătoare, iar educatorul este un partener al copilului în procesul de învăţare. Părinţii sunt participant la fel de importanţi ca educatorii. Ideile, informaţiile şi experienţele pe care părinţii le aduc la grădiniţă asigură continuitatea procesului educativ, îi conferă accesibilitate şi familiaritate în percepţia copilului. Părinţii sunt încurajaţi să ia parte la diferite proiecte sau evenimente, cât şi la viaţa de zi cu zi a grădiniţei.

Mediul înconjurător este considerat al treilea professor (după educator şi părinte). Clasele, spaţiile comune şi locul de joacă stimulează curiozitatea şi învăţarea şi încurajează interacţiunea. Elemente precum lumina şi transparenţa, culoarea şi textura, nisipul, apa, precum şi materialele naturale sunt puternic valorificate şi transformate în instrumente de cunoaştere.

În general sunt doi profesori la o clasă, cu o ierarhie clară între ei, care acţionează ca şi colaboratori în procesul de predare-învăţare. Clasa este menită să fie o extensie a lumii copilului. Proiectele pornesc de la o idee a acestuia, de la dorinţa lui de a studia un domeniu de interes, fiind ghidate de profesori sau având resurse puse la dispoziţie de adulţi, şi pot dura de la câteva zile la câteva luni. Toate acestea au rolul de a-l impulsiona pe copil să găsească răspunsuri, să rezolve probleme, şi în final, să înveţe să ia decizii.

Sintetizând, principiile sistemului Reggio Emilia sunt următoarele: copiii trebuie să aibă control asupra procesului de învăţare; ei trebuie să aibă şansa să descopere lumea prin atingere, mişcare, auz, văz şi ascultare; copiii trebuie să aibă şansa să colaboreze cu alţi copii şi să aibă materiale pe care să le poată explora; ei au nenumărate căi de exprimare, de gândire şi nenumărate feluri de a-şi manifesta creativitatea.

Şcolile Reggio Emilia sunt destinate în principiu copiilor mici, până la vârsta de şase ani. Această abordare a pătruns şi în România prin Grădiniţa şi Şcoala Explore 100 (clasa 0), în Mogoşoaia, judeţul Ilfov.

„Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aminti, implică-mă şi voi înţelege.”

Proverb chinezesc