Întoarcerea la tradiţie

Întoarcerea la tradiţie

Publicat: 19.06.2014

Vizualizări: 0

Au renunţat la Bucureşti în 2005 şi s-au stabilit într-un sat la 35 de kilometri depărtare, la Piscu. Au renunţat la Bucureşti în 2005 şi s-au stabilit într-un sat la 35 de kilometri depărtare, la Piscu.

Adriana şi Virgil Scripcariu, ea istoric de artă, el sculptor, împreună cu cei cinci copii, şi-au schimbat total viaţa şi au pornit pe o cale cu totul specială, sau, cum spune Adriana, au avut curajul „de a concretiza un vis”. „Cum am văzut locul acesta, am simţit că aici va fi casa noastră”, îşi aminteşte Virgil.

Dedicaţi tradiţiei şi comunităţii, cei doi au încercat, pas cu pas, să readucă la viaţă un vechi obicei, olăritul. Din fonduri proprii, au deschis o mică şcoală pentru copiii din sat şi pentru propriii lor copii: Şcoala de la Piscu, o şcoală deosebită, care încurajează creativitatea și preocuparea pentru ceea ce moștenirea culturală poate oferi. În timpul săptămânii funcționează ca o școală primară gratuită pentru copiii din comunitate, iar după prânz și în weekend își deschide porțile pentru alte grupuri de copii, dar şi pentru adulţi care sunt interesaţi de activități precum olărit, pictură, linogravură și alte tehnici. Aceste grupuri susţin, prin contribuţia lor, activitatea cotidiană a şcolii, fiind o modalitate de autofinanţare.

Şcoala a primit un nume aparte, „Agatonia”, de la un bătrân olar din Egipt, care a devenit sfânt datorită faptelor lui bune. Din 2011, aici sunt educaţi copiii din sat, atât după programa aprobată de Minister, cât şi după norme străbune, care au la bază lucrul făcut de mână. „Vrem ca cei mici să prindă gustul pentru tradiţiile lor. De ce să privească spre alte ţări, când la ei acasă există atâtea lucruri minunate?”, spune sculptorul Virgil Scripcariu.

Soţia sa, Adriana, învăţătoarea şi totodată directoarea şcolii, ţine lecţiile ca pe timpuri: la muzică se cântă Hora Unirii, la Ştiinţele Naturii explorează vecinătăţile, iar la Religie merg la biserică şi învaţă despre semnificaţiile sărbătorilor. Prin direcţia şi acţiunile ei, Şcoala Agatonia doreşte să contribuie la creşterea spirituală a unor generaţii ataşate de valorile culturale autentice, în primul rând cele româneşti.

Articol preluat din revista Clubul Sanatatii Walmark editia primavara 2014