Inima familiei

Cand atribuţiile de mamă te-au coplesit, cand nu mai stii cum sa le faci pe toate in casă, când ai uitat ce inseamnă o clipă de relaxare, adu­-ţi aminte de un singur lucru: întotdeauna un bunic sau o bunică va da orice să-ţi fie alaturi şi să te ajute, şi o va face cu dragoste, mereu necondiţionat

6.5.2011

Puterea sentimentului matern şi grija enormă a unei femei faţă de puiul său nasc deseori gândul că nimeni nu i-ar oferi acestuia mai multă protecţie. Cu toţii ştim că dragostea de mamă nu poate fi comparată cu nimic. Însă uneori aceasta trebuie completată şi cu cea a bunicilor, atât pentru binele copilului, cât şi al părinţilor.

PENTRU O MAMĂ, bunicii pot reprezenta sprijinul cel mai de preţ. Experienţa, blândeţea şi răbdarea lor pot face minuni şi îi pot lua acesteia multe griji de pe cap. În plus, o vor face fără să ceară ceva la schimb, fiind întotdeauna deschişi să ofere o mână de ajutor. Vor schimba scutece cu plăcere, nu se vor plânge nici de orele petrecute în plus la bucătărie, iar înainte de culcare vor aduce un pic de magie prin poveştile lor de altădată. În zilele noastre, când un răgaz de relaxare e o raritate pentru un părinte, bunicii pot fi pentru acesta mai mult decât o binecuvântare.

Pe de altă parte, pentru nepoţi, prezenţa bunicilor va fi şi mai preţioasă. În timp, lângă o farfurioară cu dulceaţă, îi vor învăţa cum să preţuiască viaţa, prietenia sau timpul, modelându-le astfel spiritul. Îi vor învăţa ce înseamnă iubirea, curajul, cum să fie buni, cum să fie oameni. Întotdeauna se vor opri din orice treburi pentru a le da poveţe, vor avea tot timpul câte o surpriză sau o vorbă bună. Le vor dezvolta apetitul pentru a se înconjura în viaţă de tot ce e frumos, sănătos, de a învăţa lucruri noi. Le vor aduce un strop de fericire în copilărie, pe care nu-l vor uita niciodată.

NU VĂ GÂNDIŢI că poate bunicii nu au fost părinţii perfecţi pentru dumneavoastră! Dacă au greşit cândva, acum, lângă nepoţi, vor încerca să repare acele greşeli. În plus, pentru ei, aceste clipe reprezintă ocazia de a renaşte, de a retrăi, de a redescoperi minunile vieţii. E cea mai eficientă terapie pentru suflet, pentru inimă. Nu le-o răpiţi! Sprijiniţi-i să fie sănătoşi şi să-şi păstreze spiritul mereu tânăr. Oferiţi-le un dar valoros, de care au atâta nevoie

Comentarii

comentarii: 0 | ultimul: 1.1.1 0:00:00

Alătură-te discuţiei

Meniu principal

Caută

Caută

Coşul de cumpărături
Identificare
Ĩnscrie-te în CSW
x

Ai uitat parola?

Ĩnscrie-te în CSW

Login prin Facebook

APEL GRATUIT
0 800 800 279
L-V: 8:30-17:00
Vino cu noi pe Facebook