Andrei Roșu – un supererou modern

Cine este Andrei Roșu?

Cu toții am crescut alături de eroii copilăriei. Aceștia ne uimeau prin puterile lor supranaturale cât și abilitatea de a-și ascunde identitatea. Un exemplu este Superman care în viața de zi cu zi era jurnalist. Andrei Roșu lucrează într-o companie multinationala și are o familie cu doi copii. Ceea ce nu multă lume știe însă despre el este că participă la maratoane și ultramaratoane extreme, în întreaga lume.

31.8.2011

Este printre putinii oameni care a alergat 7 maratoane pe 7 continente și se îndreaptă spre un record absolut, o premiera modiala: 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Andrei este un om obișnuit, neavând un istoric de atlet, care printr-o forță mentală deosebită, o atitudine pozitivă și multă planificare a reușit să ajungă la performanță. Andrei Roșu este eroul modern, tatăl și OMUL exemplar de la care putem învăța cum să ne trăim viața în armonie.

Ne-ai spus că oricine poate face ceea ce își propune.

De unde ai primit această lecție de viață?

Ca să vorbesc despre începutul aventurii mele şi începutul antrenamentelor de maraton ar trebui să mă întorc puţin în copilărie, pe la vreo 6-7 ani, atunci când citeam foarte mult Jules Verne. Mergeam cu mintea foarte departe şi visam să traversez mări, oceane, să explorez locuri sălbatice, să urc pe munţi şi aşa mai departe.

La un moment dat, pe la sfârşitul lui 2009 am primit un mail (trimis în glumă) în care colegii mă invitau să particip la un maraton la Polul Nord. Iniţial am vrut să-l şterg. Însă l-am păstrat. Apoi, după vreo 2-3 zile s-a mai întâmplat ceva interesant...

La vremea aceea băiatul meu avea un an şi câteva luni. Ca orice copil care deja începe să-şi copieze părinţii, s-a aşezat lângă mine într-o seară, când eu venisem târziu de la birou. Stăteam ca de obicei în fața televizorului, butonând haotic, iar el s-a aşezat lângă mine şi a început să mă imite butonând și el pe telefonul meu mobil.

Atunci am avut un puternic șoc emoțional în fața unei posibile replici a comportamentului meu. Mi-am dat seama, privind în perspectivă, că ar trebui să fac ceva să schimb obiceiurile pe care le am, paradigmele astfel incat copilul meu să înveţe altceva decât statul pe canapea şi privitul la televizor. Atunci s-a creat o legătură între mailul acela cu maratonul de la Polul Nord şi dorinţa de a schimba ceva. Am decis să mă înscriu. Deci, da, copilul meu mi-a dat această lecție de viață.

Primul maraton a fost...?

Pe 1 ianuarie 2010, la munte. După Revelion m-am trezit şi mi-am zis că dacă reuşesc să alerg acum măcar un sfert de oră, 20 de minute la -15, -20 de grade înseamnă că o să pot să fac faţă şi la Polul Nord. M-am provocat pe mine însumi. Am reuşit şi, spre surprinderea mea, nu am răcit. M-am simţit chiar foarte bine, am alergat şi a doua şi a treia zi.

Apoi..?

Apoi am venit în Bucureşti, unde era la fel de frig şi am început să discut cu prietenii şi cu colegii. Întotdeauna când îţi împărtăşeşti visul încep să apară tot felul de ajutoare. O recomandare, de exemplu, a fost să-mi fac un blog. Cu ajutorul unui coleg, în patru ore am făcut blogul şi am postat ceva. Îmi amintesc şi acum - 26 ianuarie 2010. (http://andreirosu.wordpress.com/ )

A doua zi spre seară am primit două mailuri, unul de la un post de radio naţional şi unul de la un ziar cu tiraj foarte mare, care mi-au zis ”Te susţinem, e interesantă povestea ta, hai să ne cunoaştem şi să scriem despre tine”. Aşa a fost intrarea mea în media și încetul cu încetul am găsit sprijinul de care aveam nevoie.

De ce un maraton pe fiecare continent?

De fiecare dată când îţi realizezi un vis apar noi oportunităţi, cunoşti oameni noi, locuri noi, îţi vin idei noi şi astfel mi-a venit şi ideea de a alerga câte un maraton pe fiecare continent.

 Era un proiect mai amplu şi se întindea pe un an de zile. Aşa că m-am gândit că dacă nu fac ceva după ce mă întorc de la maratonul de la Polul Nord, există riscul să revin la vechile obiceiuri. ”Gata, am alergat un maraton, am ce povesti nepoţilor, am arătat că se poate, lăsaţi-mă să-mi beau berea şi să mă uit la televizor.”

Continuarea proiectului mă va împiedica să mă întorc la vechile obiceiuri; după ce alergi un an, chiar devine parte din tine. Primul lucru a fost să-mi aleg destinaţiile. Pe fiecare continent am vrut să aleg maratoanele care se desfăşoară în condiţii climatice extreme. De aceea mi-am ales să alerg ori în deşert, ori la cea mai mare alitudine la care se organizează competiții de alergat (Maratonul Everestului la peste 5000 de metri).

Cum a apărut ideea ultra-maratoanelor?

Când am fost în Antarctica, în decembrie anul trecut, organizatorii de acolo au întrebat participanții dacă nu vor să alerge și cursa de ultra-maraton de a doua zi, de 100 km. Văzând în jurul meu oameni de 60-70 de ani care vor să alerge ultra-maratonul, m-am înscris și eu. Nu m-am pregătit pentru cursa de 100 km și aveam o paradigmă împământenită în adâncurile mele, care spunea că e imposibil să alergi două maratoane la o zi diferență. Am reușit, dar a fost o experiență grea, deoarece după 20 de ore de alergat simți că-ți pierzi mințile.

Cum reușești?

Ceea ce m-a ajutat pe mine în momente foarte grele a fost faptul că-mi doream foarte mult să termin. Niciodată nu am luat în calcul eșecul, fiind foarte sigur că termin toate 7 maratoanele și toate proiectele în care am fost implicat. Le-am pregătit atât de bine încât nu mi-am dat seama că se poate să și abandonez și întotdeauna m-am vizualizat la finalul cursei.

Dacă îi oferi minții tale o imagine clară a ceea ce urmează să se întâmple, atunci ea te duce acolo, găsește mijloace. Cred că fiecare om are resurse interne, informația există undeva și există posibilitatea de a realiza lucruri care par imposibile. Trebuie doar să-ți dorești.

Cum a primit familia proiectele tale?

Soția s-a căsătorit cu mine, intuind un potențial și știind că duc lucrurile la bun sfârșit, chiar dacă nu aveam mari obiective la vremea respectivă.

La început a zis că este un capriciu sau o chestiune legată de vârstă, dar pe parcurs, văzând că persistă acest vis, m-a susținut în toate demersurile mele.

Cum ai primi vestea de la fiul sau fiica ta dacă peste ani ți-ar spune ”Tată, plec pe Everest să alerg”?

Șansele sunt destul de mari, în primul rând pentru că acum fiul meu aleargă cu mine. Nu la antrenamente, dar îmi zice ”Tati, hai să alergăm!”. Sigur va călători foarte mult pentru că iau magneți de peste tot pe unde merg și îi pun pe frigider, iar el crește cu toată harta lumii acolo, căpătând această poftă de călătorie.

”Visează! Planifică! Acționează!”, ăsta ar fi mesajul pe care vreau să-l transmit copiilor mei. De aici, dacă ei vor vrea să fie pictori, să aibă un restaurant sau mai știu eu ce lucru extrem, e practic la fel.

Ce urmează?

Am terminat șapte maratoane pe șapte continente, am terminat cinci din cele șapte ultra-maratoane. De curand s-a nascut fiica mea. Până în februarie 2012, o să stau în țară, sunt foarte bun la schimbat scutece și nu trebuie să-mi pierd dexteritatea. În februarie-martie anul următor o să alerg ultimele două ultra-maratoane în jurul lumii.

Mi-am propus ca pentru jumătatea anului 2013 să particip la un Double Iron Man. Iron man este o competiție de triatlon care presupune să înoți 3,8 km, să mergi cu bicicleta 180 km și să alergi un maraton. Double iron man presupune să faci de două ori distanțele menționate. Nu sunt încă pregătit pentru cerințele unui Double Iron Man, însă voi fi și voi reuși.

În ce crezi?

”Dacă tu crezi că poți, ai dreptate. Dacă crezi că nu poți, ai dreptate”.  Deci depinde de tine să fii un învingător! Visează. Planifică. Acționează!

„Cred că dacă reușești să-ți depășești barierele mentale, cele fizice sunt depășite foarte ușor. si invers.” - Andrei Roșu

 

Comentarii

comentarii: 0 | ultimul: 1.1.1 0:00:00

Alătură-te discuţiei

Meniu principal

Caută

Caută

Coşul de cumpărături
Identificare
Ĩnscrie-te în CSW
x

Ai uitat parola?

Ĩnscrie-te în CSW

Login prin Facebook

APEL GRATUIT
0 800 800 279
L-V: 8:30-17:00
Vino cu noi pe Facebook