„Din amintirea trecutului, în perspectiva viitorului, trăiesc prezentul.“

15 minute... cronologic poate nu înseamnă prea mult. Dar din punct de vedere existenţial, 15 minute te pot arunca pe o scurtătură care duce spre întâlnirea cu destinul. Sau te pot convinge că existenţa e doar o bucată de lut care nu se împotriveşte modelării. 

20.1.2012

Şi, mai ales, în 15 minute te poţi convinge că acolo, undeva, strada Speranţei există... 15 minute.

Gândurile Maiei Morgenstern din rândurile de mai jos au fost adunate într-o întâlnire care nu a durat mai mult de atât. Însă timpul în care o să le porţi cu tine probabil e incomensurabil. Şi nu pentru că o să-ţi dezvăluie sensul vieţii sau secretul fericirii. Ba din contră. Maia Morgenstern nu vrea să devină un manifest. Şi într-un fel, dorinţa dânsei e de înţeles. Să copiezi viaţa cuiva e ca şi cum ai plagia o carte, doar că în acest caz nu e un furt intelectual, ci unul spiritual. Care poate să-ţi aducă o bucurie pe termen scurt, dar niciodată satisfacţia interioară... de a fi tu!

CSW : Aveţi o carieră fascinantă, o familie frumoasă şi energică. În acest spaţiu, care, pentru cineva din exterior, pare că adăposteşte fericirea, mai e loc de vise noi, de dorinţe?

 Maia Morgenstern : Ceea ce vreau, ceea ce visez, ceea ce doresc este în primul rând sănătatea familiei mele şi pentru asta fac tot ce-mi stă în putere. Apoi, mă doresc şi mă visez şi mă văd foarte mult în postura de spectator. Poftesc, vreau să mă pun la curent cu tot ce mişcă în ţara asta şi nu numai, în ceea priveşte teatrul, filmul. Iar pe plan social, îmi doresc să mă implic mai mult în ceea ce priveşte percepţia asupra oamenilor în vârstă, pentru că ideea de a venera, de a celebra vârsta lipseşte... Asta mă preocupă şi mă va preocupa în continuare. Asta îmi doresc, asta visez. Şi voi face tot ce depinde de mine să împlinesc ceea ce vreau. Dacă ştii ce vrei, lucrurile devin mult mai simple. Asta e una dintre marile probleme ale foarte multora dintre noi. Nu ştim ce vrem de fapt...

CSW : Ce rol joacă timpul în această ecuaţie?

Maia Morgenstern : Odată ce înţelegi, accepţi, îţi asumi faptul că nu există numai alb şi numai negru, că nu există numai fericire sau percepţie, a tinde către o fericire totală, generală, definitivă, aşa, ca o marmeladă care se întinde la nesfârşit, nu numai că e un lucru foarte periculos, dar şi creează o iluzie foarte periculoasă. Accept că lucrurile se transformă, că există sâmburele nefericirii, sâmburele transformării, că lucrurile nu pot rămâne aşa la nesfârşit... Încerc să înţeleg transformările, încerc să înţeleg că nu pot plia fiinţele, nu pot plia evenimentele ca pe o hârtie, ca pe o chitanţă pe care o pot transforma într-o scrumieră. Astfel din amintirea trecutului, în perspectiva viitorului, trăiesc prezentul.                                      „Fericirea nu are miros, nu are gust”

CSW : Cum depăşiţi blocajele, hopurile, piedicile care vă mai ies în cale?

Maia Morgenstern : Primesc, ascult, încerc să primesc şi să ascult tot ce vine, absolut totul. Accept, învăţ, învăţ să accept că persoanele cu care vin în contact pot să aibă alte opinii, alte atitudini, alte dorinţe, alte nevoi. Viaţa e cu suişuri şi coborâşuri, cu momente de blocaj, cu momente de panică, cu momente de criză, cu momente în care nu sunt deloc mândră de reacţiile mele. Dar le depăşesc şi pun punct. Dar asta nu înseamnă că trec cu vederea. Întotdeauna îmi spun punctul de vedere, însă prin asta nu vreau să se înţeleagă că deţin adevărul absolut. Încerc să nu mă las copleşită de ranchiună şi modalitatea de a exorciza din mine această energie negativă care mie-mi face foarte mult rău, sentimentul frustrării, este să spun ce am de spus atunci când am de spus. Grija, preocuparea de a nu-i răni pe cei din jurul meu e un deziderat sublim, dar nu întotdeauna îl şi pot pune în practică.

CSW : Fericirea e un lucru mărunt?

Maia Morgenstern : Fericirea nu e un vector, nu e o linie şi gata... fericirea nu are miros, nu are gust. Întâmplări, lucruri, evenimente ce pot fi traduse în secunda zero cu expresia că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior se pot transforma bine-mersi în urgie, mai târziu. Şi dimpotrivă, lucruri ce par a fi fără viitor, catastrofe totale se pot transforma ulterior în experienţe cel puţin importante pentru modelare. Şi, de asemenea, sunt momente când l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior şi-ţi spui „Clipă, rămâi!” Dincolo de clipă, un lucru e sigur: nu vreau să mă închid într-un turn de fildeş. Vreau să cunosc. Aş vrea să cunosc viaţa!

(articol preluat: Revista Clubul Sanatatii Walmark Toamna 2009)

Comentarii

comentarii: 0 | ultimul: 1.1.1 0:00:00

Alătură-te discuţiei

Meniu principal

Caută

Caută

Coşul de cumpărături
Identificare
Ĩnscrie-te în CSW
x

Ai uitat parola?

Ĩnscrie-te în CSW

Login prin Facebook

APEL GRATUIT
0 800 800 279
L-V: 8:30-17:00
Vino cu noi pe Facebook