Maraton la Istanbul – sau cand mintea ta vrea sa iti arate ca e mai puternica decat corpul tau

Maratonul e in general vazut ca una dintre cremele care vin sa inmoaie o mid-life crisis. Alaturi de o decapotabila sport rosie si o amanta blonda tanara e un statement prin care vrei sa iti arati tie, dar mai ales lumii, ca inca mai poti.

 

20.11.2012

Ca sa alergi un maraton nu ai nevoie de foarte multe: o stare de sanatate generala ok, 4-6 ore/saptamana timp de 4 luni pentru antrenament si, cel mai important, motivatia de a sta in capul tau si a trage de tine peste 100 de ore la antrenament si cam 5 ore la proba finala.

Maratonul, desi nu pare, nu e o proba fizica. E o proba de vointa. Poate si de aia se muleaza bine pe mid-life crisis: e practicat de oameni care si-au gestionat viata si platit facturile folosindu-si preponderent mintea. Si, la un moment dat, cand si-au cam indeplinit obiectivele pe care cultura in care s-au nascut le-a asezat cu grija si emotie pe tavita lor la aniversarea de 1 an (o casa pe pamant, o masina puternica, o sotie frumoasa, niste copii cuminti, un job cu multi bani dar putin sens etc) apare intrebarea lui Misu: “si noi ce facem aici?”.  Si unul din lucrurile posibile este sa alergi un maraton.

Asta rezolva dintr-o data multe probleme: iti da timp sa-ti pui intrebarea de mai sus; poti sa pleci de acasa fara prea multe intrebari si remuscari; si cel mai important, iti demonstrezi treptat ca inca poti sa faci ceva ce iti pare imposibil tie si celor din jur. Sunt ani buni, poate zeci, de cand nu ai mai avut senzatia asta, si asta face toti banii. Mai ales ca foloseste tot muschiul pe care tu l-ai antrenat toata viata: mintea. 

Am inceput sa alerg mai serios dupa ce am vazut cat de fericiti erau niste colegi care alergasera un maraton. Si vroiam si eu sa gust din supa aia biochimica. Efectul antrenamentului e incredibil. Dupa cateva saptamani in care inveti sa alergi dupa un plan, nu ca disperatul cum ar vrea mintea ta, apar niste fenomene foarte faine. Sau la mine au aparut: am inceput sa ma trezesc de placere dimineata (inainte credeam ca pentru asta e nevoie de o reincarnare sau macar o discreta modificare genetica), am inceput sa am un tonus mult mai bun etc.

Asa ca la un moment dat m-am hotarat sa incerc si marea senzatie: maratonul. Se zice ca dupa ce treci linia de finish te loveste asa un tsunami de endorfine si alte substante bucuroase. Un hedonist ca mine nu poate rezista unei astfel de provocari, chiar daca e nevoie sa-si chinuie tare trupul ca sa ajunga acolo. Ironic, stiu, dar cum spuneam: e un sport al mintii . Ca provocarea sa fie si mai sexi am ales o locatie sexi (Istanbul) si cumva s-a combinat si Proca la asta. Bine, hedonist si el, si-i place sa bea bere, sa citeasca, ii place sahul, deci se incadreaza in tipare. Nu stiu cata criza de midlife a apucat el recent la cata treaba are dar cu siguranta nu mi-ar fi iertat zambetul de dupa daca nu incerca si el.

Am inceput sa alergam prin vara. E bine sa te antrenezi cu cineva, mai ales atunci cand motivatia e subreda. E bine sa-ti fie rusine sa ratezi o intalnire in parc sau sa-ti para rau ca la discutiile de bere nu te poti lauda cu timpii si kilometrii si alimentatia si HBR-ul tau. Fiecare stie cam cum sa se pacaleasca, cum sa amane o placere imediata sau sa inghita o durere prezenta pentru o fericire viitoare. Altfel nu ajungi intreg la varsta asta.

Spre surprinderea multora dintre noi, pe Proca l-a muscat tare treaba asta cu alergatul. A fost bun de la inceput, s-a pliat bine pe fizicul lui “economic” si motivatia de moldovean inteligent si sarac de mic. La un moment dat ne-am despartit de la antrenamente. In viata mea aparusera alte probe mentale si fizice, si asta il ajuta si pe el ca altfel se frustra prea tare asteptandu-ma. Cu mici exceptii el si-a facut aproape tot programul de antrenament, uimindu-ne cu timpii lui. Cu mici exceptii nu mi-am urmat aproape deloc antrenamentul, uimindu-ma pe mine si pe cei din jur cu inconstienta cu care intram in proba finala. Dupa semi-ul de la Bucuresti cand genunchiul meu a cedat la km 10, am mai alergat vreo 5 km pe banda asteptand rezultate de rmn si consulturi de medici nebuni ortopezi care cred ca ortezele si cremele sunt pentru cei care nu stiu sa tina un cutit in mana.  Whatever, cu vreo 10 zile inainte mi s-a spus ca la cum arata pozele, pot sa alerg.

Ca in orice poveste frumoasa, emotiile au inceput inca de pe aeroport. Ne-am facut niste tricouri frumoase, cu reInventeaza-te, pe care George ni le-a adus la aeroport cu 30 de min inainte de decolarea avionului, avand si pretentia sa nu-l facem de ras. Noroc ca era si Proca cu noi. Proca avea emotii ca o fata mare la maritat. Ziceai ca merge sa se insoare cu o pustoica cu val pe fata despre care stie doar ca are 14 ani, 5 frati si 10 camile. Asa e cand te pregatesti serios pentru o competitie. Miza e mare. In timpul asta pe mine ma trecea intrebarea cu ce e mai putin rusinos: sa nu participi sau sa renunti dupa o ora spunand ca te doare genunchiul.

Duminica Maratonului, ora 7:00 plecam cu Proca si Ichimii spre Taksim, de unde ne ia autobuzul. Proca are in continuare senzatia ca stau prost hainele pe el, ca nu e echilibrat ca distributie de greutate si refuza orice pastila / gel caloric / apa sfintita etc. Are incredere in mintea lui si alearga bio. O sa vada el. Mie mi se face pofta de niste antiinflamatoare de la Andreea, asa ca suplimentez rezerva de chimicale din buzunar. Mi-am incarcat bateria de la telefon, macar sa fac poze daca de alergat nu pare sa fie vorba.

Lumina ma ajuta, iar Istanbulul este orasul cel mai fotogenic in care am fost pana acum. O plimbare pe jos de 40 de km trebuie sa imi scoata in cale si ceva cadre faine.

La start, in capatul asiatic al podului de peste Bosfor, lume multa si colorata. Miroase atat de tare a Ben Gay in jur incat cred ca n-o sa am nevoie de alte creme macar vreo 10 km.  Ne facem poze intre noi si alti romani de pe acolo, ne incalzim incheieturile si ne pregatim de start. Proca si Ichim o sa alerge impreuna o perioada, pana se incalzeste instalatia lui Proca, dupa care el o taie singur. Eu plec singur ca asa am mai multe sanse sa ajung departe. Si merg si mai incet, sa fac macar poze. Cumva cred ca daca ma ajuta genunchii cu restul ma descurc.

Apoi incepem sa povestim. Nu ne-am mai vazut demult, asa ca incepem acel joc al copilariei: flori, fete, filme sau baieti, melodii sau cantareti. Si cumva ne trezim pe podul Galata. Imi place podul asta, asa ca mai fac o poza.

Ultimii 2.150m sunt crunti. S-au dilatat, trec greu e clar ca o sa treaca dar alergam ca intr-o reluare proasta. Incepem sa si urcam spre Moscheea Albastra, si orice iti doresti la momentul asta numai nu o panta pe piatra cubica. E destul de multa lume care ne incurajeaza si Ichim bate campii sa facem un sprint pe final, de poza. Eu mi-am facut pozele la inceput ca stiam ce avea sa urmeze. Cumva mi-au amortit mainile de la umeri in jos, ma mai trage si Ichim cand vede ca desi alergam inaintam mai incet decat daca am merge. Alergam de 4 ore 47 in continuu, obiectivul meu a fost demult atins si depasit, dar hai, pentru poza de final tragem de buze ca sa iasa un zambet bun de facebook.

Si gata. As sta jos, dar nu e voie. M-as bucura tare si as plange si mai tare, dar endorfinele sau serotoninele sau ce ingrediente or mai fi in ciorba fericirii intarzie sa apara. Ma bucur doar ca s-a terminat si ca inca mai misc.

Plecam incet si sincopat spre hotel. Strazile sunt blocate asa ca mergem inca vreo 4 km. Fac bine la incheieturi. Cica daca stai acum, e moartea. Dar nu vrei decat sa stai. Sau sa faci un dus si sa bei toata berea. Pentru carbohidrati, desigur.

Daca nu ne-am fi demonstrat destule pentru o zi Istanbulul ne ofera in drum spre casa ocazia sa ne exprimam spiritul civic si sa strigam pentru Kurzi. Data viitoare…

Iftode Radu-Ioan

Comentarii

comentarii: 1 | ultimul: 22.11.2012 12:04:25

  • 22.11.201212:04:25

    Maraton la Istambul

    Felicitari Incredibil cata vointa poate mobiliza o hotarare de a-ti demonstra "...

Alătură-te discuţiei

Meniu principal

Caută

Caută

Coşul de cumpărături
Identificare
Ĩnscrie-te în CSW
x

Ai uitat parola?

Ĩnscrie-te în CSW

Login prin Facebook

APEL GRATUIT
0 800 800 279
L-V: 8:30-17:00
Vino cu noi pe Facebook