Ochii acţionează ca o camera video

Ochii acţionează ca o camera video

Publicat: 23.08.2013

Vizualizări: 5

Toate lucrurile pe care le vedem în timpul zilei sunt trimise către creier pentru procesare şi stocare. Cu ajutorul ochilor putem distinge forme, milioane de culori  şi putem menţine ceasul intern al organismului. Simţul vederii este considerat cel mai complex dintre cele cinci simţuri, iar neglijenţa şi  îngrijirea necorespunzătoare  îl  pot afecta definitiv.

Ochiul este un glob uşor asimetric alcătuit din: cornee, iris, pupilă, cristalin, retină, macula, nerv optic, umoare vitroasă.  Lumina reflectată de obiecte trece prin mediile transparente si formează o imagine răsturnată pe retină. Retina recepţionează imaginile şi le transmite către creier, sub forma unor impulsuri nervoase,  prin intermediul nervului optic.  Printre cele mai comune afecţiuni ale ochiului amintim: cataracta, conjunctivita,  glaucomul,  miopia, strabismul, ulciorul,  astigmatismul, blefarita, ambliopia (ochiul leneş).

Culoarea ochilor este determinată de concentraţia unui pigment (melalină) în interiorul ţesuturilor irisului. Culoarea poate varia de la nuanţe întunecate de maro până la cele mai deschise nuanţe de albastru. S-a constatat că persoanele care au ochii deschişi la culoare sunt mai sensibile la lumina puternică decât cele cu ochii de culori închise. Fotofobia este  termenul folosit pentru a descrie sensibilitatea la lumină şi poate determina dureri în jurul ochilor şi  dificultatea de a vedea în lumini strălucitoare.

Razele UV ale luminii solare  pot cauza daune pe termen lung, motiv pentru care specialiştii recomandă purtarea ochelarilor de soare indiferent de culoarea ochilor.  Pe lânga aspectul plăcut trebuie să ne asigurăm că ochelarii de soare pe care îi alegem oferă o protecţie ridicată împotriva razelor UVA şi UVB (99-100% sau UV400). Un alt aspect important de urmărit este polarizarea lentilelor. Lentilele polarizate reduc strălucirea soarelui fiind recomandate în special şoferilor şi persoanelor care practică sporturi pe apă.

Este foarte uşor de uitat cât de importantă este sănătatea ochilor, iar când problemele apar evităm, de multe ori, vizita la medic. Exista multe lucruri pe care le putem face pentru a păstra vederea intactă pentru un timp cât mai îndelungat.

  1. Dacă petreceţi mult timp în faţa monitoarelor sunt recomandate pauze scurte la fiecare 20 de minute. Intensitatea luminoasă a monitoarelor oboseşte ochii şi poate provoca dificultate de focalizare la distanţă, uscăciunea ochilor, dureri de cap, vedere înceţoşată.
  2. Studiile au arătat că o alimentaţie corespunzătoare poate încetini degradarea fincţiei vizuale odată cu înaintarea în vârstă. Fructele şi legumele bogate în luteină, beta caroten şi zeaxantină trebuie să facă parte din dieta zilnică. Exemple de astfel de alimente: spanac, brocoli, porumb, morcovi, ouă. Totodată menţinerea unui nivel optim de hidratare al organismului reprezintă un aspect foarte important în menţinerea sănătăţii funcţiei vizuale. Dacă vă confruntaţi cu simptome de genul: senzaţie de arsură sau usturimi, uscăciunea ochilor, adresaţi-vă medicului oftalmolog. Acesta vă poate recomanda soluţii special concepute pentru aceste afecţiuni (ex: lacrimi artificiale, soluţii pentru alergii oculare). 
  3. Obezitatea constituie una din cauzele apariţiei diabetului. Persoanele care suferă de diabet pot dezvolta în timp retinopatie diabetică. Această afecţiune afectează vasele sanguine de la nivelul retinei având ca manifestări tulburări de vedere sau chiar orbire. Evitarea alimentelor bogate în grăsimi şi zaharuri poate constitui un început bun în lupta cu kilogramele.
  4. Fumatul creşte nivelul stresului oxidativ. S-a identificat în mod clar faptul că fumatul creşte riscul distrugerii vederii centrale (degenerescenţa maculară).
  5. Atunci cănd dieta nu ne poate furniza necesarul zilnic de nutrienţi cu rol benefic în menţinerea sănătăţii ochilor, putem recurge la administrarea suplimentelor alimentare:

-          Antioxidanţii: un nivel scăzut de antioxidanţi în organism creşte probabilitatea dezvoltării degenerescenţei maculare.  Vitaminele E, C au rol antioxidant la nivelul întregului organism inclusiv la nivelul retinei. Totodată vitaminele C şi E inhibă formarea cataractei, iar vitamina C întareşte pereţii capilarelor.

-          Beta caroten: este o importantă sursă de vitamina A. Stimulează sinteza de melanină si la fel ca şi vitaminele C şi E protejează împotriva radicalilor liberi.

-          Luteină: luteina protejează ochii împotriva stresului oxidativ şi previne apariţia afecţiunilor precum: cataractă, retinita pigmentara.

-          Omega 3: acizii graşi te tip omega 3 joacă un rol extrem de important în menţinerea sănătăţii maculei. Macula este responsabilă de vederea culorilor şi a detaliilor obiectelor.

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Ceea ce nu ştim este faptul că aceştia ne oferă informaţii asupra sănătăţii întregului organism. La un control oftalmologic medicii au posibilitatea de a identifica şi alte afecţiuni ale organismului (colesterol crescut, diabet zaharat, hipertensiune arterială, boala Wilson).

Alexandra Găinuşă

Consultant Walmark  

Ochii şi radiaţiile UV
01.02.2018

Ochii şi radiaţiile UV

În fiecare zi, indiferent dacă este soare sau nor şi indiferent de anotimp, suntem expuşi radiaţiilor ultraviolete.

Citește mai mult
Vizualizări: 220
Recomandări pentru menţinerea sănătăţii ochilor copiilor
19.12.2017

Recomandări pentru menţinerea sănătăţii ochilor copiilor

Limitaţi accesul la televizor/calculator. Asiguraţi-vă că distanţa dintre televizor /calculator  si copil este la cel puţin un braţ distanţă . Copiii sub 2 ani nu ar trebui să aibă acces la niciun fel de ecran, iar cei peste 2 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de 2 ore în faţa televizorului/calculatorului.

Citește mai mult
Vizualizări: 0