Ruladă  de omletă umplută cu pui

Ruladă de omletă umplută cu pui

Publicat: 12.12.2017

Vizualizări: 199

Această reţetă este recomandată persoanelor cu diabet deoarece conţine alimente care se pot consuma fară restricţie în diabetul zaharat (ex: carne, peşte, brânzeturi fermentate, ouă, legume şi fructe cu conţinut de 5% glucide). Repartizarea meselor se face de 5-6 ori pe zi. Consumul de ouă este recomandat de 1-2 ori pe săptămână.

Ingrediente:

6 ouă

2 legături de  ceapă verde

60 g măsline fără sâmburi

Sare

Piper

250 g piept de pui

2 cepe mici

Ulei de măsline

Mod de preparare:

  1. Se bat bine ouăle cu un praf de sare. Se adaugă piper, ceapă verde tocată rondele, măslinele şi se face o omletă mare, prajită bine pe ambele părţi.
  2. Pieptul de pui se spală, se curăţă de pieliţă, se taie fâşii, se condimentează şi se prăjeste împreună cu ceapa tăiată rondele.
  3. Dupa ce omleta s-a răcorit se umple cu compoziţia de pui, se rulează şi se ţine 5 minute la cuptor înainte de servire.

Poftă bună!