Societatea farmaceutică Walmark se va extinde pe pieţele din Europa de vest.
Publicat: 11.12.2017
Vizualizări: 32
Societatea Walmark a devenit lider pe piaţa de suplimente alimentare în regiunea Europei centrale şi de est. După ce Walmark a anunţat îndeplinirea scopului strategic al acesteia din 2001, în vara acestui an, societatea intenţionează să îşi extindă poziţia de lider pe pieţele din toată Europa.
Conducerea societăţii a declarat noile obiective strategice ale societăţii. Walmark declară că va deveni unul dintre cei mai mari trei producători de suplimente alimentare din Europa până în 2012 şi că va câştiga o poziţie principală pe această piaţă până în 2017. În acelaşi timp, societatea intenţionează să intre pe piaţa de produse nutriţionale pentru sportivi şi să devină numărul unu în acest segment în Europa centrală până în 2012. De asemenea, societatea îşi va dezvolta portofoliul farmaceutic (atât medicamente cu reţetă cât şi fără reţetă), astfel încât vânzările societăţii realizate în ţările din Grupul de la Visegrád şi în România să ajungă cel puţin la procentul de 10%.
L-am întrebat pe Directorul General Tomáš Macura cu privire la modalitatea în care societatea va obţine aceste rezultate: „Am avut întotdeauna obiective înalte şi s-a dovedit a fi o abordare corectă, astfel, nu vom face acum o excepţie de la regulă. Toate obiectivele noastre sunt reale. Am investit sute de milioane de coroane cehe în unitatea noastră de producţie, în sistemele de control al calităţii şi în facilităţile de dezvoltare.
Avem capacitatea de a obţine produse inovative de cea mai bună calitate. Presupunând că păstrăm ritmul actual de deschidere a cel puţin o filială în străinătate pe an – îndeplinirea acestui scop este absolut reală. „Aceasta înseamnă că vă veţi extinde şi în Europa de vest? „Da, îndeplinirea tuturor intenţiilor noastre europene globale necesită în mod natural o schimbare a orientării noastre, o deviere de la atenţia noastră principală prezentă asupra ţărilor din Europa centrală şi de vest şi spre ţările din Europa de vest. Analizăm în prezent datele disponibile de pe pieţele naţionale individuale şi consider că prima filială Walmark din regiunea Europei de vest se va deschide în primăvara anului viitor,” a răspuns Macura.
În 2006, Walmark a intrat în segmentul de produse nutriţionale pentru sportivi după achiziţionarea unui procent de 75% din societatea Aminostar, producătorul intern cu tradiţie al suplimentelor alimentare şi nutriţionale pentru sportivi. În primul an după aportul la capital al Walmark, Aminostar şi-a majorat vânzările anuale cu 45%. Contribuţia majoră la aceasta a fost reprezentată de inovaţia gamei de produse, investiţiile semnificative în capacităţile de producţie şi în sistemele de control al calităţii. Pentru dezvoltarea ulterioară a Aminostar, societatea Walmark îşi va utiliza canalele de distribuţie în ţările cu filiale din străinătate, precum şi activităţile din departamentul de export al acesteia.
Societatea Walmark a devenit producător de medicamente de uz uman în 2004 după ce a introdus pe piaţă primul medicament fără reţetă Septofort. „Din acel moment, ne-am extins portofoliul de medicamente în prezent la 6 medicamente, care includ categoriile fără reţetă şi cu reţetă. În prezent, medicamentele constituie un procent de aproximativ 4% din totalul vânzărilor societăţii. Scopul nostru este de a ne extinde portofoliul de medicamente la aproximativ 20 de preparate generice în cadrul grupurilor indicate selectate şi de a le introduce treptat şi pe alte pieţe în care Walmark funcţionează”, comentează Macura referitor la situaţia medicamentelor.
În această vară, conducerea societăţii a evaluat datele relevante (IMS, Cegedim) pentru segmentul produselor fără reţetă neînregistrate şi a constatat că Walmark a devenit lider cu un avantaj cvadruplu pe piaţa suplimentelor alimentare în ţările din Grupul de la Visegrád, ca şi în regiunea specificată pe larg, formată din nouă ţări din Europa centrală şi de est în care Walmark a fost activă prin filialele din străinătate ale acesteia. (CZ, SR, PL, HU, RO, BG, UA, LT, LV). Şi în aceste regiuni, concurenţa este depăşită semnificativ.
1. Ţările din Grupul de la Visegrád (CZ, SK, HU, PL)
Succesiune
|
Firma
|
Sediul
|
Cifra de afaceri în segmentul DS în mil. coroane cehe 2006
|
1.
|
Walmark
|
CZ
|
1.447
|
2.
|
Aflofarm
|
PL
|
467
|
3.
|
Pharma Nord
|
DK
|
398
|
4.
|
Green Swan
|
CZ
|
369
|
5.
|
Natur Produkt
|
D
|
364
|
2. Ţările în care sunt situate filialele Walmark (nouă ţări în regiunea CEEC)
Succesiune
|
Firma
|
Sediul
|
Cifra de afaceri în segmentul DS în mil. coroane cehe 2006
|
1.
|
Walmark
|
CZ
|
1.926
|
2.
|
Pharma Nord
|
DK
|
522
|
3.
|
Aflofarm
|
PL
|
467
|
4.
|
Wyeth
|
USA
|
383
|
5.
|
Green Swan
|
CZ
|
369
|
Societatea Walmark a fost constituită în 1990. În 2001, societatea s-a transformat din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni cu 8 acţionari în prezent – persoane fizice de naţionalitate cehă. În prezent, societatea deţine una dintre cele mai moderne unităţi farmaceutice de producţie din Republica Cehă cu 400 de angajaţi. Societatea este cel mai mare producător de suplimente nutriţionale din Europa centrală şi de est. Deţine filiale în 8 state europene şi produsele acesteia sunt exportate în mai mult de 20 de ţări din lume. Întregul grup Walmark are aproximativ 900 de angajaţi.