Despre noi

Compania STADA a fost înfiinţată în 1990 declarându-și orientarea strategică către domeniul farmaceutic şi concentrându-și atenția spre piaţa suplimentelor alimentare, medicamente şi alimente pentru sportivi.

Grupul Stada deține una dintre cele mai moderne fabrici de produse farmaceutice respectând regulile privind Bunele Practici de Producţie (GMP) sub licenţa de producţie şi distribuţie a medicamentelor.

Compania are sucursale în nouă ţări europene: Cehia, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Lituania, şi Letonia. Exportul suplimentelor alimentare se realizează şi în alte douăzeci şi patru de ţări din lume.

Investiţiile companiei sunt concentrate spre îmbunătăţirea şi extinderea portofoliului de produse, avand ca principal obiectiv satisfacţia consumatorilor şi susţinerea unei vieţi sănătoase.

Viziune

Visul nostru este acela de a oferi oamenilor sănătate, de a ne aduce contribuția pentru o lume mai bună, mai sănătoasă.

 

Misiune

Ne vom duce la îndeplinire viziunea noastra prin produse inovatoare, de calitate superioară şi servicii de sănătate, promovarea un stil de viaţă sănătos, responsabilizarea oamenilor în ceea ce priveşte sănătatea lor – condiţia de bază pentru o viaţă activă de calitate.

Dorim să ne îndeplinim misiunea printr-o abordare responsabilă din punct de vedere social, care se supune următoarelor valori:

Valori

Etica: Dobândim prosperitatea prin afaceri cinstite şi comportament etic.

Orientare către clienți: Activităţile noastre se axează pe clienţi, fără de care acestea nu ar avea scop. Facem tot ce ne stă în putinţă să înţelegem nevoile acestora şi încercăm să le satisfacem oferindu-le produse de cea mai bună calitate.

Inovatie: Inovaţia este cheia succesului nostru. Folosim tehnici de cercetare de ultimă generaţie pentru a dezvolta produsele noastre. Căutăm şi susţinem noi idei şi tendinţe.

Transparenta: Întreţinem relaţii corecte şi transparente cu toţi partenerii noştri de afaceri.

Responsabilitate: Punem în slujba societăţii investiţiile şi inovaţiile tehnice şi ne plătim impozitele, deci contribuim la câştigurile generale ale societăţii.

Susținem valoarea: Suntem un angajator atractiv pentru toţi angajaţii care se străduiesc să se realizeze şi să se dezvolte pe plan profesional și personal, îndeplinind totodată obiectivele noastre comune.

Voluntariat: Ne implicăm în mod voluntar în proiecte caritabile şi donaţii, în scopul de a contribui la dezvoltarea societații în care activam.

Istoric

1990 - înfiinţarea companiei Stada în Cehia, ca societate cu răspundere limitată orientată spre   comerţul exterior în domeniul comerţului cu tehnică de calcul şi produse de uz casnic
1991 - lansarea diviziei băuturilor nealcoolice
- lansarea diviziei produselor agricole
1992 - lansarea diviziei farmaceutice, producţia suplimenţilor alimentari şi distribuţia produselor de cosmetică terapeutică
- începerea importului şi distribuţiei de preparate pe bază de vitamine Nature’s Bounty (SUA)
- înfiinţarea filialei în Slovacia
1993 - începerea producţiei proprii a sucurilor acidulate Stada
1994 - începerea producţiei proprii a preparatelor farmaceutice Stada
1997 - înfiinţarea filialei în România
1998 - înfiinţarea Clubului Sănătăţii Stada
1999 - înfiinţarea filialei în Polonia
2001 - transformarea firmei în societate pe acţiuni
- vânzarea diviziei de produse agricole
2002 - modernizarea fabricii din Cehia (Třinec) şi axarea pe dezvoltarea diviziei de farmaceutice
2003 - înfiinţarea filialelor Stada în Ucraina şi Ungaria
- obţinerea aprobării de producere a medicamentelor de la Institutul de stat pentru controlul medicamentelor
2004 - începerea producţiei primelor medicamente
- înfiinţarea filialei în Lituania
- vânzarea majorităţii activelor diviziei băuturilor nealcoolice
2005 - achiziţionarea societăţii Profitness ČR a.s.
2006 - preluarea segmentului de nutriţie pentru sportivi, prin achiziţionarea marelui producător local de suplimente alimentare şi produse nutritive pentru sportivi, compania Aminostar din Turnov
- înfiinţarea filialei în Bulgaria
2007 - înfiinţarea filialei în Letonia
2008 - înfiinţarea filialei în Franţa
2010 - Frații Walach caștigă premiul "Antreprenorii anului 2010" / Ernst & Young
2012 - Semnarea parteneriatului dintre Stada și Mid Europa Partner
2012 - Lansarea proiectului "Români Frumoși"
2014 - Achiziția mărcii Sinulan
2014 - Fondarea sucursalei din Estonia
2014 - Redenumirea gamei ArtroStop în Proenzi
2015 - Achiziția mărcii Pneumolan
2015 - Lansare produse pentru îngrijire intimă
2015 - Lansarea proiectului "Reușesc oriunde, Aleg Romania"
2016 - Mid Europa Partner devine actionar unic Stada