Ochii şi radiaţiile UV
Publicat: 01.02.2018
Vizualizări: 220
În fiecare zi, indiferent dacă este soare sau nor şi indiferent de anotimp, suntem expuşi radiaţiilor ultraviolete.
Aşa cum soarele ne poate afecta pielea producându-ne arsuri, cancer de piele, îmbătrânire prematură, tot aşa poate fi dăunător şi pentru ochi. Simptomele frecvent întâlnite sunt durerea, fotofobia, ochi roşii, lăcrimare, pierderea temporară a vederii.
Copiii petrec mult timp vara în aer liber motiv pentru care sunt şi mai susceptibili la efectele dăunătoare ale razelor solare. Cristalinul copilului blochează mai puţin eficient radiaţiile UV decât cel al adultului, lăsându-le să treacă mai departe spre retină.
Acesta este motivul pentru care se recomandă şi copiilor, ca şi adulţilor, purtarea ochelarilor de soare cu filtru ce blochează radiaţiile UVA şi UVB în proporţie de 99-100%. De asemenea nu trebuie să uităm nici lentilele de contact care pot avea filtru UV. În plus, putem proteja retina şi prin folosirea lentilelor care reduc transmisia luminii albastre, factor considerat favorizant, în apariţia degenerescenţei maculare.
Radiaţiile UV ajung la nivelul ochilor atât direct cât şi prin reflexia de la nivelul solului, în special apa, zăpada, nisip şi alte suprafeţe strălucitoare. Purtarea pălăriilor cu borurui largi oferă un grad de protecţie blocând o parte din radiaţii să intre în ochi.
Efectele nocive ale razelor solare pot fi sporite şi de unele medicamente fotosenzibilizante (sulfamide, fenotiazine, tetracicline, chinolone, etc.) administrate simultan expunerii la soare.
Afectarea oculară se poate manifesta prin vedere neclară, pierderea sensibilităţii la contrast, scăderea vederii nocturne.
Un alt mod, ce nu trebuie neglijat, de a ne proteja de radiaţiile UV şi alte radiaţii nocive (emise de calculator, televizor) poate fi o alimentaţie echilibrată, bogată în antioxidanţi (vitamina A, C, E), bioflavonoide, antocianozide şi alte elemente cu rol antioxidant (seleniu).
Vitamina A şi precursorul ei beta-carotenul au un rol important in funcţionarea sistemului imunitar, ajutând în protejarea organismului împotriva cancerului, regenerarea şi menţinerea sănătăţii pielii, în funcţionarea normală a ochilor. Un nivel crescut de beta-caroten în plasmă a fost asociat cu reducerea riscului de apariţie a cataractei şi degenerescenţei maculare, contracarând efectul radiaţiilor UV.
Bioflavonoidele sunt pigmenţi naturali, galbeni din fructe şi legume, cu rol în îmbunătăţirea circulaţiei capilare. Bioflavonoidele potenţează efectul antioxidant al vitaminei C şi protejează împotriva cancerului.
Antocianozidele extrase din afinele negre, asociate cu beta-carotenul produc creşterea rezistenţei şi scăderea permeabilităţii capilare.
Radiaţiile UV au un rol cumulativ pe parcursul vieţii noastre şi de aceea este atât de important să ne protejăm ochii prin toate mijloacele, în fiecare zi.
Alexandra Gainusa
Consultant Walmark